Cartea „Schitul Scânteia din Măgura Odobeștilor” va fi lansată miercuri, la Școala din Scânteia

0
205

Primăria și Consiliul Local Jariștea organizează miercuri, 26 octombrie, lansarea cărții „Schitul Scânteia din Măgura Odobeștilor”, scrisă de Romeo-Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei.

Lucrarea reconstituie istoria satului răzășesc Scânteia, una dintre cele mai vechi așezări de la Curbura Carpaților, dar și a fostului Schit Scânteia, o așezare monahală ctitorită de răzeșii satului.

„Volumul face parte din strategia autorităților locale de punere în valoare a istoriei satelor Comunei Jariștea, iar lucrarea completează monografia localității realizată de profesorul Cezar Cherciu. «Schitul Scânteia din Măgura Odobeștilor» cuprinde și pagini editate în premieră, documente și mai ales reușește să surprindă transformările sociale survenite în societatea românească după Unirea de la 1859 și desființarea așezămintelor monahale prin legile din 1860 și 1863. Nu în ultimul rând, autorul amintește cu documente drama monahiilor de la Schitul Scânteia după 1860. Despre toate acestea și nu numai veți afla mai multe cu ocazia prezentării volumului în clădirea fostei Școli Scânteia miercuri, 26 octombrie, de la ora 14:00”, au transmis reprezentanții Primăriei Jariștea.