În perioada 19-21 decembrie va avea loc ediția a IV-a a Zilelor Muzeului Vrancei, care marchează reintrarea în circuitul muzeal a Casei Alaci – Muzeul de Arheologie și a Casei Tatovici – Muzeul de Științele Naturii. În premieră, va fi prezentat Muzeul Viei și Vinului.
Joi, la ora 10, se va deschide Muzeul de Arheologie, găzduit în Casa Alaci, cu expoziții permanente la parterul imobilului. La demisol se află în organizare un spațiu dedicat civilizației armene din Focșani, pregătit în parteneriat cu Comunitatea Armeană din Orașul Unirii. Casa Alaci se află în centrul vechiului cartier al Armenimii, iar amenajarea memorialului este un gest de recunoștință față de comunitatea care a contribuit la dezvoltarea economică și culturală a urbei.
Vineri, 20 decembrie, la ora 10, în foyerul clădirii Muzeului din strada Cuza Vodă nr. 8 se va vernisa Salonul de Grafică Satirică MILCOVERITAS, curator graficianul Constantin Pavel. În continuarea vernisajului se va deschide Muzeul Viei și Vinului, afla la mezaninul clădirii, un muzeu centrat pe istoria viticulturii din Podgoriile Cotești, Odobești și Panciu și pe oamenii care au marcat această istorie.
Cu această ocazie vor fi dezvelite busturile academicianului Valeriu D. Cotea, al podgoreanului Vasile I. Țiroiu, al domnului Moldovei Eustrație Dabija și va fi lansat volumul „Soiul Șarba, noua crăiasă a Podgoriei Odobești”, autor ing. Spiru Constantinescu.
La ora 11, în aceeași clădire, dar în Sala Mare, se va desfășura un moment dedicat aniversării a 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, cu participarea Asociației revoluționarilor din decembrie 1989 și a Asociației luptătorilor, invalizilor, răniților și urmașii celor decedați în Revoluția din decembrie 1989.
Sâmbătă, 21 decembrie, la ora 11, se va deschide Muzeul de Științe ale Naturii, din Casa Tatovici. Cu acest prilej se va dezveli bustul fondatorului primului muzeu de acest gen din județ, profesorul Anghelie Bardan.
”Vă așteptăm să pășiți pragul celor trei muzee și să descoperiți lucruri noi, mai puțin cunoscute, dar în primul rând să aflați elementele identitare ale Județului Vrancea!”, au transmis reprezentanții Muzeului Vrancei.