Acasă Actualitate Câștigi procesul cu statul, dar poți aștepta șase luni pentru recuperarea banilor

Câștigi procesul cu statul, dar poți aștepta șase luni pentru recuperarea banilor

0
27

Persoanele care câștigă procese împotriva instituțiilor publice ar putea fi nevoite să aștepte până la șase luni înainte de a putea recupera banii prin poprirea conturilor bancare ale acestora. Camera Deputaților a adoptat miercuri, 7 octombrie, un proiect de lege care extinde aplicarea termenului de șase luni prevăzut deja de legislație.

Proiectul PL-x 410/2026 a fost aprobat cu 220 de voturi pentru, 24 împotrivă și 7 abțineri. Camera Deputaților este forul decizional.

Modificarea vizează Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, care reglementează plata datoriilor instituțiilor publice stabilite prin hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.

În prezent, ordonanța prevede că, atunci când executarea unei creanțe nu poate începe sau continua din lipsa fondurilor, instituția publică are la dispoziție șase luni pentru a face demersurile necesare plății. Termenul începe să curgă de la primirea somației de plată.

Noutatea este extinderea expresă a acestui regim și asupra sumelor aflate în conturile instituțiilor și autorităților publice deschise la băncile comerciale, inclusiv în cazul executării silite prin poprire.

Astfel, o persoană care deține o hotărâre judecătorească executorie împotriva unei instituții publice poate întâmpina o întârziere de până la șase luni în recuperarea banilor prin poprire, dacă sunt îndeplinite condițiile privind lipsa fondurilor.

După expirarea termenului, dacă instituția nu și-a achitat datoria, creditorul poate solicita continuarea executării silite, potrivit legislației aplicabile.

Inițiatorii proiectului susțin că modificarea urmărește aplicarea unitară a regulilor de executare silită, indiferent dacă instituțiile publice își păstrează banii la Trezoreria Statului sau în conturi bancare.

Pentru ca noile prevederi să intre în vigoare, legea trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.