Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Primăria Spulber, alături de Consiliul Local Spulber și Obștea Spulber, participă duminică, 20 august 2023, la ora 12:00, la cea de-a II-a ediție a Festivalului Interjudețean „Glasul Buciumului” din comuna Spulber.
Centrul Cultural Vrancea va organiza un spectacol folcloric împreună cu:
- Grupul de Buciumași din comuna Spulber;
- Grupul „Tulnicăresele” din Câmpeni, județul Alba Iulia;
- Formația de dansuri populare „Poarta Vrancei” din comuna Vidra;
- Grupul de Cimpoieri din comuna Nistorești;
- Ansamblul „Comoara Vrancei” din comuna Năruja;
- Ansamblul „Păltinașii” din comuna Paltin;
- Ansamblul Folcloric „Chipărușul” din comuna Nereju.
La eveniment vor fi amenajate standuri expoziționale ce promovează meșteșugurile tradiționale și diferite produse locale din județul Vrancea. Vor participa:
- Tudorița Lupașc din comuna Nereju – crestături populare și obiecte de cult;
- Pavel Lupașc din comuna Nereju – instrumente populare și măști de lemn;
- Enache Manole din comuna Spulber – instrumente populare – buciume;
- Dorel Burdușa din comuna Tulnici – cioplituri lemn;
- Anca Paraschiv din comuna Vânători, sat Mirceștii Vechi – producător lavandă;
- Marian Trifan din comuna Vânători – produse apicole.
„La spectacolul folcloric vor participa și invitații Primăriei Spulber: Ansamblul folcloric «Țara Vrancei», Grupul «Cetina» al Școlii Populare de Artă, Ansamblul Etnofolcloric «Plăieșii» din Republica Moldova și solista de muzica populară Claudia Colniceanu. Prezentatorii evenimentului sunt interpreta Karla Lucuță și Sorin Francu, managerul Teatrului Municipal «Mr. Gh. Pastia» Focșani. Vă așteptăm cu mult drag la eveniment!”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural Vrancea.



