Centrul Militar Zonal Vrancea „Regele Carol I” a anunțat deschiderea unei noi serii de înscrieri pentru cursurile de formare a subofițerilor în activitate, cu locuri în domeniile administrație, intendență, comunicații și tehnologia informației.
Pentru Școala de Instruire pentru Logistică „General-maior Constantin Constantiniu” sunt disponibile 90 de locuri la specializarea administrație și 55 de locuri la intendență.
Înscrierile pentru aceste locuri se desfășoară în perioada 5 octombrie – 12 noiembrie 2026.
O altă ofertă vizează Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică. Sunt disponibile 100 de locuri la comunicații și 25 de locuri la tehnologia informației, perioada de înscriere fiind 1–15 octombrie.
Printre criteriile de recrutare anunțate se află vârsta de cel mult 45 de ani și absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat.
Candidații din Vrancea se pot înscrie online, prin platforma de recrutare a Ministerului Apărării Naționale, sau se pot adresa Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Vrancea, cu sediul în Focșani, Bulevardul Unirii nr. 5.
Oferta anunțată luni reprezintă seria a doua de admitere la cursurile de formare a subofițerilor în activitate.



