Deputatul PNL Dragoș Ciobotaru s-a interesat la Ministerul Transporturilor cu privire la întârzierea deschiderii circulației pe centura de nord a municipiului Focșani. Deși breteaua care leagă E85 de DN2D este finalizată conform proiectului inițial, nu s-a făcut recepția lucrării din cauza unor modificări necesare pentru a permite accesul proprietarilor expropriați la terenurile rămase. Proiectul a fost modificat, au fost incluse lucrări suplimentare, iar acestea trebuie executate înainte de finalizarea drumului. Constructorul intenționează totuși să deschidă provizoriu circulația între 15–20 iulie, după revenirea angajaților din concediu și montarea indicatoarelor provizorii.
”De ce nu se deschide circulația pe centura de nord a orașului Focșani?
Pentru că am primit această întrebare de la foarte mulți dintre voi, astăzi am mers la Ministerul Transporturilor, unde am avut o întâlnire cu Secretarul de Stat Scriosteanu Irinel, care mi-a clarificat următoarele:
– breteaua care leagă drumul european E85 de drumul național DN2D este finalizată conform proiectului inițial.
– motivul nerecepționării acestui sector de drum este legat de unele modificări ale proiectului, pe acest sector de drum, necesare pentru a rezolva problema accesului pentru mulți proprietari expropriați, dar care au rămas cu părți din terenurile expropriate pe care nu mai au acces.
– dacă drumul s-ar recepționa lucrările necesare suplimentare nu vor mai putea fi făcute.
– în acest moment proiectul a fost modificat, au fost adăugate lucrările suplimentare necesare, lucru care face ca drumul să nu fie gata, fiind necesar și executare acestor lucrări.
– cu toate acestea, constructorul intenționează să deschidă traficul undeva pe 15-20 iulie. Acum urmează săptămâna liberă a angajaților ai acestei societăți, iar la întoarcere vor face lucrurile necesare deschiderii (indicatoare provizorii, limite de viteză în zonele în care se va lucra în continuare) care vor dura aproximativ 10 zile.
În concluzie lucrarea nu este gata, dar există posibilitatea deschiderii circulației, lucru care se va întâmpla peste 3 săptămâni”, a spus deputatul Dragoș Ciobotaru într-o postare pe pagina sa de Facebook.



