Acasă Actualitate Centura de Nord a Focșaniului se deschide în această după – amiază 

Centura de Nord a Focșaniului se deschide în această după – amiază 

0
185

Drumul de legătură dintre DN2D, DN2/E85 și Autostrada A7 va fi deschis circulației marți, 25 august, de la ora 15.00. Înainte de acest moment va avea loc recepția lucrărilor.

Noua arteră permite accesul direct din DN2D Focșani–Târgu Secuiesc către DN2/E85 și Autostrada Moldovei A7, fără traversarea municipiului Focșani. În sens invers, șoferii care circulă pe A7 sau DN2/E85 vor putea ajunge mai rapid către DN2D și zona de vest a județului.

Prin deschiderea drumului este pusă în circulație, practic, Centura de Nord a Focșaniului. Una dintre principalele consecințe așteptate este reducerea traficului de tranzit, în special a celui greu, pe strada Mărășești și pe celelalte artere din municipiu.

Deschiderea a fost amânată din cauza problemelor legate de accesul către proprietățile din zona noului drum. Pentru acestea au fost necesare proceduri suplimentare de expropriere, proiectare și execuție a unor drumuri de acces.

Deși toți oficialii locali au anunțat și au încercat să își asocieze imaginea de acest segment de drum, pentru faptul că acest drum nu a fost dat în circulație în același timp cu autostrada se pare că nu a fost tras nimeni la răspundere.