Tribunalul Vrancea i-a dat dreptate, într-o primă etapă, Codruței Neagu, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, care a contestat decizia luată de Constantin Mîndrilă, după revenirea în funcție, prin care nu a mai fost lăsată să facă gărzi. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
”Admite în parte acțiunea. Anulează dispoziția nr. 231/15.04.2021 emisă de către pârât. Obligă pârâtul să-și execute obligațiile specifice ce îi revin în temeiul contractului de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, contract încheiat între părți și înregistrat sub nr. 94/03.06.2020. Respinge ca nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri. Respinge ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depus la Tribunalul Vrancea”, se arată în soluția pe scurt a instanței, din 28 septembrie.
Codruța Neagu a fost numită în funcția de manager anul trecut, în locul lui Constantin Mîndrilă, care a revenit în funcție în martie 2021, ca urmare a câștigării procesului cu Ministerul Sănătății privind încetarea contractului său de management.




