Colegiul Medicilor din România (CMR) cere modificarea legislației pentru ca gărzile medicilor să fie plătite în funcție de salariile actuale, nu de cele din 2017. Solicitarea face parte dintr-o scrisoare publică transmisă miercuri, 14 octombrie, premierului desemnat Luca Niculescu și liderilor politici.
Organizația propune și măsuri pentru atragerea medicilor în localitățile unde există deficit de personal, îmbunătățirea condițiilor de muncă din spitale și respectarea perioadelor legale de odihnă.
Gărzile sunt calculate în continuare după salariile din 2017
Colegiul Medicilor atrage atenția că, deși salariile medicilor au fost majorate în ultimii ani, tariful orar pentru gărzile efectuate în afara programului normal de lucru este calculat în continuare prin raportare la salariul de bază din 2017.
CMR solicită actualizarea acestui tarif și asigurarea finanțării necesare. Organizația susține că modificarea ar putea contribui la reducerea deficitului de personal și la îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale.
Totodată, Colegiul Medicilor cere respectarea limitelor timpului de muncă și a perioadelor legale de repaus, inclusiv după efectuarea gărzilor.
Aproape 94% dintre medicii rezidenți ar accepta să lucreze în zone deficitare
O altă problemă semnalată este distribuția inegală a medicilor între regiuni și localități.
Potrivit unui studiu realizat de CMR în 2026, 93,7% dintre medicii rezidenți chestionați se declară deschiși să profeseze în zone mai puțin atractive sau cu deficit de personal medical, dacă sunt asigurate condiții corespunzătoare.
Pentru 86,7% dintre respondenți contează infrastructura și dotările medicale, 79,6% indică necesitatea unor salarii atractive sau sporuri, iar 65,9% solicită sprijin pentru locuință sau plata chiriei.
„Tinerii medici nu solicită privilegii sau avantaje disproporționate pentru a face această alegere”, se arată în scrisoarea Colegiului Medicilor.
Organizația propune programe naționale de stimulare a medicilor care aleg să lucreze în zone deficitare, realizate inclusiv cu sprijinul autorităților locale.
Condiții mai bune în spitale și schimbări legislative
CMR solicită și îmbunătățirea condițiilor din spitale, în special pentru medicii rezidenți. Studiul organizației indică probleme legate de suprasolicitare, lipsa echipamentelor și nerespectarea unor drepturi privind programul de lucru.
Scrisoarea include, de asemenea, propuneri pentru finanțarea serviciilor medicale în funcție de costurile reale, îmbunătățirea colaborării dintre medicina de familie și spitale, prevenirea lipsei medicamentelor și elaborarea unei noi Legi a Sănătății și a unei Legi a Profesiei Medicale.



