Vrancea va găzdui competiții oficiale de înot în următorii ani, după semnarea unui parteneriat pe 10 ani între Consiliul Județean Vrancea și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Protocolul a fost semnat marți, la Focșani, de președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, și de Camelia Potec, președintele federației.
Acordul prevede includerea Bazinului de Înot din Focșani în circuitul competițional național și transformarea acestuia într-un centru pentru sportul de performanță. Astfel, județul ar urma să găzduiască etape de campionat și alte competiții oficiale, oferind sportivilor locali șansa de a concura acasă.
„Este un pas uriaș pentru noi. Vreau să îi mulțumesc din suflet doamnei Camelia Potec, un simbol al excelenței în sport, pentru toată susținerea pe care am primit-o în ultimul an, pentru a ajunge în acest moment în care Bazinul este omologat pentru competițiile de înot. Semnarea acestui protocol nu este doar un act administrativ, ci o promisiune fermă făcută copiilor și tinerilor din Vrancea, pe care dorim să îi sprijim pentru a performa. Vrem ca acest bazin să nu fie doar o bază didactică, ci să devină o pepinieră de campioni, un centru național care să atragă performanță și să pună județul nostru pe harta mare a sportului românesc”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Principalele obiective ale parteneriatului includ:
- Integrarea în circuitul național: Organizarea de etape de campionat și competiții de natație oficiale în incinta bazinului CJ Vrancea.
- Dezvoltarea infrastructurii sportive: Facilitarea accesului la expertiză tehnică din partea Federației pentru menținerea bazei la standarde olimpice.
- Promovarea sportului de masă și de performanță: Încurajarea copiilor din județ să practice înotul într-un cadru profesionist, sub supravegherea experților.
Calendar 2026: S-au stabilit deja primele evenimente majore care vor avea loc la Focșani:
- Cupa României la biatlon și triatlon modern (29-30.08.2026);
- Campionatul Național în bazin scurt cadeți 12 ani (4-6.12.2026).
Camelia Potec a subliniat importanța unor baze moderne pentru creșterea performanței și atragerea tinerilor către sport.
”Mă bucur să văd că în echipa noastră, a natației românești, se alătură oameni care își doresc să aducă plus valoare natației din România, fără de care noi nu am reuși să progresăm și să facem performanță la cel mai înalt nivel. Astăzi începem o colaborare de lungă durată și dorim să sprijinim cât putem de mult astfel încât înotul să devină un sport de masă. Ne dorim ca în perioada următoare, 5-10 ani, să ne vedem cel puțin o dată pe an, alături de sute de copii care vor înota în acest complex extraordinar”, a spus Camelia Potec.
Programul competițional pentru anii următori va fi stabilit anual, în funcție de calendarul federației.









