Instituțiile deconcentrate din Vrancea au centralizat rezultatele verificărilor dispuse de prefectura Vrancea la stațiile de carburanți, în contextul creșterii prețurilor practicate. Controlul a fost efectuat în perioada 10 – 16 martie în tot județul, de echipe mixte ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Inspectoratul Județean de Poliție.
În total, au fost verificate 16 stații de carburant, la 8 dintre acestea fiind constatate abateri de la prevederile legale.
”În urma verificărilor, comisarii CJPC Vrancea au aplicat 5 avertismente și 8 amenzi contravenționale, în sumă de 53.000 de lei. Concret, firmele au fost sancționate pentru utilizarea de practici comerciale incorecte, respectiv pentru faptul că au majorat prețurile de mai multe ori, chiar și în aceeași zi, fără a avea o motivație plauzibilă. În cazul acestora, comisarul șef al CRPC Regiunea Sud-Est – Galați a dispus prin decizie măsuri de încetare a practicilor comerciale incorecte”, a anunțat Instituția Prefectului.
În cadrul acțiunilor de control s-a verificat atât modul în care a fost stabilit prețul practicat de operatorii economici, precum și alte aspecte care privesc protecția consumatorilor. Concluzia a fost că la toate stațiile de carburanți verificate au fost majorate prețurile, atât pentru motorină, cât și pentru benzină. A existat și o explicație din partea operatorilor economici locali, anume că au crescut prețurile la pompă deoarece și prețurile stocurilor nou aprovizionate erau mai mari decât cele anterioare.
„Comerciantul profită de mărirea cererii de combustibil de pe piață în contextul geopolitic și social actual, speculând informațiile apărute pe diferite rețele de socializare, referitoare la o majorare puternică a prețului și/ sau lipsa unor stocuri suficiente de pe piață, procedând astfel la deformarea comportamentului economic al consumatorului de carburanți, prin majorarea prețului fără temei economic, în trepte succesive, influențând luarea unei decizii de tranzacționare imediată de către consumator, speriat că prețul se va majora și mai mult și crezând astfel că este oportun să achiziționeze cantități cât mai mari de carburanți pentru a face economie viitoare”, arată comisarii CJPC Vrancea modul în care au decurs lucrurile în acele zile.
Alte abateri constatate țin de neafișarea prețurilor practicate – pe panou sau la pompă, comercializarea de combustibil fără elemente de identificare și caracterizare, comercializarea motorinei fără precizarea conținutului de biocarburanți, comercializarea carburanților fără informații privind aditivii utilizați, precum și neafișarea cifrei octanice/ cetanice la pompă.
Și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat o serie de verificări propriii. În total, ITM Vrancea a efectuat 19 controale la stațiile de carburanți din județ aflate sub franciză. Dintre acestea, 14 acțiuni au fost efectuate în domeniul relațiilor de muncă, iar cinci pe sănătate și securitate în muncă. În urma verificărilor, au fost aplicate 4 amenzi.



