Partida Romilor Pro – Europa Vrancea acuză PNL Vrancea că nu a respectat protocolul de colaborare dintre cele două organizații și nu a numit în funcția de consilier local un reprezentat al asociației, pe locul lăsat liber lăsat în Consiliul Local Focșani prin plecarea unui liberal. După demisia Alinei Drumea, pe lista de candidați a PNL urma un cadidat care nu a mai vrut să fie consilier local, apoi Ionel Dumitru, susținut la alegerile de anul trecut de Partida Romilor.
”Acord semnat. Trădare pe față.
Noi, comunitatea romă din Focșani, ne-am ținut de cuvânt. Am semnat un acord. Am pus umărul. Am votat. Și l-am susținut pe omul nostru, Ionel Dumitru, pe lista PNL pentru Consiliul Local. Era acolo, poziția 9. A fost ales cu sprijinul nostru și prin munca noastră.
După retragerea doamnei consilier Alina Drumea, era firesc, legal și moral să se respecte ordinea listei: Ionel Dumitru trebuia să fie următorul validat. Nu doar pentru că așa spune legea. Ci pentru că așa s-a convenit. Așa s-a promis.
În locul lui, însă, a fost împins direct în față Daniel Belu – sărindu-se peste poziția 9 fără nicio justificare reală, fără consultare, fără respect față de voturile și munca noastră.
Este o lovitură directă dată comunității rome. O sfidare. O trădare.
Pentru această decizie abuzivă, o echipă de avocați din București, susținută de Organizația Centrală a Partidei Romilor Pro-Europa, va contesta oficial această hotărâre la Prefectura Vrancea și în instanță”, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a lui Constantin Toader, președintele Partidei Romilor Pro – Europa, filiala Vrancea.
În replică la aceste acuzații, Dragoș Ciobotaru, președintele PNL Vrancea, spune că Ionel Dumitru nu mai era membru PNL deoarece nu a mai trecut pe la sediul organizației după alegerile locale de anul trecut și nu a mai fost implicat în niciun fel în activitățile PNL.
”Legislația electorală este foarte clară când vorbim despre validarea unor supleanți de pe listele electorale, una din principalele obligații este că nici o persoană nu poate fi validată în funcția de consilier local dacă nu-și păstrează calitatea de membru al partidului pe listele căruia a candidat.
Domnul Ionel Dumitru nu a mai călcat în sediul PNL de un an de zile, imediat după alegerile locale.
Mai mult decât atât membri Partidei Romilor cu care aveam un protocol încheiat au aderat către alte formațiuni, la alegerile parlamentare din 2024 având candidați proprii.
De la finele anului 2024 PNL se află într-un proces de reorganizare și reconstrucție și cred că a venit momentul ca deciziile pe care le luăm să fie în acord cu statutul partidului nostru, cu respect față de colegii liberali serioși, implicați și dedicați principiilor și valorilor noastre. Înțeleg supărarea colegilor de la Partida Romilor, însă PNL nu mai poate tolera anumite angajamente neonorate și nici nu mai poate duce în spate persoane care doresc o funcție, reprezentând pentru aceștia doar o sursă de venit, fără implicare, fără asumare și fără a respecta colegii implicați”, a transmis deputatul Dragoș Ciobotaru, președintele PNL Vrancea.
Vă asigur ca toate procedurile au fost respectate, in conformitate cu legislația în vigoare și statului PNL. Dacă se consideră nedreptățiți pot acționa în consecință.
Ne dorim să facem lucrurile așa cum trebuie, așa cum spune și sloganul nostru „prin noi înșine”. În PNL este binevenit oricine dorește și poate aduce plus valoare, fără discriminare, însă nu va mai exista toleranță față de nerespectarea regulilor și a colegilor.



