Consilierii județeni PSD nu mai vor ședințe online, ci cu participare fizica. La ședința Consiliului Județean care a avut loc marți aleșii social – democrați nu au intrat în ședință, care s-a desfășurat cu prezența celor 18 consilieri PNL, USR și ALDE, care formează majoritatea.
”Grupul Consilierilor PSD din Consiliul Județean Vrancea consideră abuzivă și nejustificată poziția președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, de a convoca permanent ședințele celui mai important for decizional din județ doar în sistem on-line.
Pe cale de consecință, am decis să refuzăm invitația acestuia de a participa la ședința ordinară din luna ianuarie 2022.
Considerăm că această abordare a președintelui CJ Vrancea nu este benefică dezbaterii proiectelor, fapt dovedit și de modul cum luările de cuvânt sau solicitările formulate anterior au fost tratate de către acesta, în bătaie de joc sau cu remarci ironice și, mai ales, fără a da voie aparatului de specialitate să răspundă solicitărilor venite din partea consilierilor județeni PSD. Proiectele propuse pentru aprobare în ședințele Consiliului Județean fac referire la TOT județul Vrancea, au interes pentru TOȚI vrâncenii și credem că este o lipsă de respect la adresa acestora modul cum sunt aceste proiecte dezbătute”, se arată într-un comunicat de presă al grupului de consilieri PSD Vrancea.
De asemenea, social – democrații sunt nemulțumiți de faptul că, spre deosebire de ceea ce se întâmplă la nivel central, la nivel local sunt în opoziție față de PNL, chiar dacă au cei mai mulți consilieri județeni.
”Nu avem altceva de făcut decât să constatăm că în Vrancea 33% este mai mare decât 63% și să acceptăm că reprezentăm, de fapt, opoziția.
Ca partid de opoziție vom lupta permanent pentru ca nevoile și dorințele celor care ne-au votat să fie auzite, chiar dacă asta îi place lui Cătălin Toma sau nu”, spune reprezentații PSD.
De la declanșarea pandemiei de coronavirus, ședințele CJ s-au desfășurat, de regulă, în format online.



