Consiliul Județean organizează simpozionul despre economistul și omul politic Victor Slăvescu

0
198

Consiliul Județean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, simpozionul VICTOR SLĂVESCU (1891-1977), un eveniment din seria proiectelor despre recuperarea istoriei recente. Economist de talie europeană și biograf al primilor economiști români, om politic și ministru, universitar și membru al Academiei Române, deținut politic la Sighet și autorul unei opere fără egal în domeniul economiei și finanțelor românești, Victor Slăvescu este unul dintre titanii gândirii economice europene.

Despre viața și opera sa vor susține intervenții Georgeta FILITTI, membru al Academiei Române, conf. univ. dr Ion VOROVENCI de la Academia de Studii Economice, Mihai GHYKA, unul dintre puținii filantropi din domeniul culturii, visiting professor la Universitatea București și Romeo-Valentin Muscă, managerul Muzeului Vrancei.

”Simpozionul va începe la ora 10:00, iar la ora 12:00 va avea loc o ceremonie religioasă la mormântul familiei Slăvescu de la Biserica Sfinții Voievozi din Comuna Cotești. Cei care doresc să întâlnească partea luminoasă a României interbelice, dimensiunea intelectuală a demnitarilor din acea epocă, sunt invitați să participe la simpozion pentru a-i asculta pe conferențiarii care l-au cunoscut și au trăit în prejma omului de stat Victor SLĂVESCU”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Vrancei.