Consiliul Județean Vrancea a mobilizat resurse pentru sprijinirea familiilor afectate de incendiul izbucnit în satul Rucăreni, comuna Soveja.
Intervenția are loc în regim de urgență, fiind implicate echipe ale instituției și ale Societății Servicii Publice SA. Prioritatea este protejarea vieții oamenilor, limitarea pagubelor și sprijinirea celor afectați.
În teren, a fost asigurată apă potabilă pentru locuitori și pentru pompierii veniți din mai multe județe, care acționează de ore întregi pentru stingerea incendiului.
Acțiunea este coordonată împreună cu Instituția Prefectului, Primăria Soveja, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Crucea Roșie.
„Am activat toate resursele pe care județul le are la dispoziție pentru a fi alături de oamenii din Soveja. În astfel de momente, administrația trebuie să fie prezentă, rapidă și solidară. Am dispus intervenția imediată a echipelor noastre și suntem în contact permanent cu toate instituțiile implicate. Nu îi vom lăsa singuri pe acești oameni. Imediat după lichidarea incendiului, începând de mâine, vom interveni cu 16 oameni și cu utilajele din dotare de care dispune, la acest moment, Societatea Servicii Publice SA, pentru degajarea resturilor, îndepărtarea dărâmăturilor și igienizarea gospodăriilor afectate, ca prim pas pentru reconstrucție. Vom face tot ceea ce este legal și omenește posibil pentru ca aceste familii să primească sprijin real și să poată depăși acest moment dramatic”, a spus Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, într-un comunicat de presă.
Autoritățile anunță că vor rămâne în teren și vor continua sprijinul până la revenirea la normalitate în comunitatea afectată.



