Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud – Est s-a întrunit joi în ședință, pentru a dezbate proiectul de buget și lista de investiții a Agenției de Dezvoltare Regională Sud – Est pe acest an. La ședință participă Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea și primarii Cristi Misăilă (Focșani), Nicolai Mărăscu (Panciu) și Fănică Popa (Bolotești).
”Am încredere că vom putea beneficia în Vrancea de investiții importante, prin atragerea cât mai multor fonduri, implicit prin implicarea tuturor instituțiilor responsabile, astfel încât să nu mai fim la coada României din punct de vedere al calității vieții pe care o ducem în județul în care trăim”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, pe pagina sa de Facebook.



