Acasă Sport CSM Adjud, înfrângere pe teren propriu în fața CS Gheorgheni

CSM Adjud, înfrângere pe teren propriu în fața CS Gheorgheni

0
297

CSM Adjud a pierdut partida disputată sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației CS Gheorgheni, scor 0-1. Oaspeții, pregătiți de fostul antrenor al CSM Focșani, Adrian Senin, au reușit să se impună la limită, prin golul marcat de Botond Sebestyen în minutul 20.

Gazdele au avut o primă repriză activă, ratând nu mai puțin de patru ocazii importante de a înscrie, însă lipsa de eficiență în fața porții a făcut ca tabela să rămână nemodificată până la pauză.

Situația s-a complicat pentru adjudeni în minutul 60, când Norbert Antal a fost eliminat după ce a lovit un adversar, lăsându-și echipa în inferioritate numerică până la finalul jocului.

Partida a fost arbitrată de o brigadă feminină FIFA.

În play-out, CSM Adjud va evolua în prima etapă în deplasare, împotriva formației Odorheiu Secuiesc, urmând ca în runda a doua să joace pe teren propriu contra echipei Aerostar.