Acasă Sport CSM Focșani a pierdut în fața FC Argeș la volei feminin, după...

CSM Focșani a pierdut în fața FC Argeș la volei feminin, după ce experiența adversarelor și-a spus cuvântul

0
127

Sâmbătă, 30 octombrie, s-a desfășurat la Focșani meciul de volei senioare CSM Focșani 2007 – FC Argeș în cadrul Campionatului Național de Volei, Divizia A2, Seria A2 Est.

Echipa noastră, antrenată de Cătălin Știrbu și Marian Apostu, formată preponderent din sportive junioare și cadete a pierdut cu 0-3 la seturi în fața mai experimentatei echipe de la FC Argeș, după un meci frumos, cu multe faze spectaculoase și cu volei de calitate din partea ambelor echipe.

Meciul a început echilibrat, fetele noastre reușind să surprindă echipa adversă prin tenacitate și competitivitate și să  piardă la scor strâns, 25-22. La al doilea set însă, jucătoarele de la FC Argeș au început să se desprindă după 10 puncte, reușind să-si adjudece setul cu 25- 16. Ultimul set a fost câștigat lejer de FC Argeș, cu 25-9, deși nu au lipsit nici aici  fazele spectaculoase, ce au intensificat emoțiile în ambele tabere.

Din păcate, date fiind condițiile speciale în care se desfășoară competițiile sportive din cauza pandemiei de coronavirus, tribunele au fost goale în sala LPS Focșani, doar staff-urile celor două echipe putând fi prezente.

Deși astăzi nu ne-am putut bucura de victorie, să nu uităm că în echipa CSM Focșani 2007 sunt jucătoare talentate și muncitoare, dar încă având putină experiență competițională, cele mai multe fiind debutante la categoria senioare si cu siguranță participarea în Divizia A2 le va aduce un plus de valoare ce se va materializa și în succese competiționale.

Echipa a fost formată din:

Sima Alessia – căpitanul echipei

Știrbu Ilinca Teodora

Ciubotaru Catalina

Pușca Miruna

Diac Alexandra Elena

Cara Denisa

Damaschin Andra

Robu Valeria

Obodariu Flavia Maria

Popa Claudia

Bobeica Riana Ingrid

Pădurean Delia Cătălina

(Text și foto Gabriela OBODARIU)