Echipa de fotbal CSM Focșani a pierdut meciul disputat sâmbătă la Liești, scor 1-0.
Golul gazdelor a fost marcat din penalty, în min. 86, de Adrian Grigoraș.
CSM FOCȘANI 2007 :
Niczuly – Săpunaru, Ciopa, Marku, Tamași, Perju, Mihart (D. Toader), Toba, Enache (Zaharia), Gorovei (Tchassem), Ciobanu (cpt.) (Dănăilă).
Rezerve neutilizate: Preda – Negoiță, A. Dumitru, Ungurianu, Mazilu.
Antrenor principal: Octavian Grigore
Antrenor secund: Adrian Senin
Antrenor portari: Constantin Bădan
Delegat: Gheorghe Căldare
Pe primul loc al Seriei a 2-a se află Metalul Buzău cu 40 de puncte, pe locul secund este CSM FOCȘANI 2007 cu 36 de puncte, iar pe locul 3 urcă CS Sporting Liești cu 29 de puncte.
Pe locul 4 se află CSM Râmnicu Sărat cu 28 de puncte.
Președintele executiv al secției de fotbal, Costel Lazăr a declarat după această partidă:
,,Clar că este un rezultat nemeritat, după aspectul jocului.
Cînd irosești ocazii singur cu portarul, fotbalul se răzbună.
Și mai ales cînd domini, dar nu reușești să înscrii!
Trebuie să trecem peste orice probleme și să mergem înainte!”
Următorul meci al formației noastre (etapa a 17-a) se va disputa sâmbătă, 16 martie, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal din Brăila, în compania formației Dacia Unirea Brăila.
Eșecul l-a supărat pe primarul Misăilă care s-a grăbit să ceară demisia antrenorului Octavian Grigore. „Un nou rezultat dezamăgitor pentru echipa noastră de fotbal care a pierdut astăzi cu 1-0 meciul din deplasare cu Sporting Liești.
Noi am creat toate condițiile pentru ca echipa să promoveze în eșalonul secund însă am încredere că în actuala formulă acest lucru nu se va întâmpla.
În cea mai accesibilă serie din ultimii ani, fără echipe cu pretenții, avem deja 4 înfrângeri! Nu mai putem aștepta alte umilințe!
Dacă are decență și își dorește ca echipa să promoveze, atunci Octavian Grigore va trebui să își dea demisia din funcția de antrenor principal!
Totodată, Comitetul Director ar trebui să solicite, în regim de urgență, președintelui executiv Costel Lazăr, un raport detaliat despre cauzele acestor eșecuri și soluțiile concrete pentru ca echipa noastră de fotbal să aibă un parcurs victorios!”, a scris edilul.