Cum s-a petrecut accidentul de la Adjud, în care au murit două persoane

0
84

Accidentul de la Adjud, în care au murit două persoane, a avut loc din cauza unui viraj la stânga al unuia dintre șoferii implicați, a căruia mașină a fost lovită de o mașină care circula pe contrasens.

Potrivit Poliției, în jurul orei 11.45, un bărbat în vârstă de 61 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe E85, pe direcția Adjud – Focșani, a efectuat un viraj la stânga, pentru a intra pe un drum agricol, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe contrasens, condus de un bărbat din București.

În urma impactului, un al treilea autoturism, care se deplasa dinspre Focșani înspre Adjud, a intrat în coliziune ușoară cu cel de-al doilea autoturism.

În accident a murit o femeie în vârstă de 68 de ani, care se afla pe locul din dreapta față în primul autoturism. De asemenea,  a murit și șoferul mașinii. Ambele victime erau din Vrancea. Șoferul celui de-al doilea autoturism a fost rănit ușor.