Începând cu data de 1 februarie 2022 prin dispozițiile pct.19 al art. I din Ordonanța Guvernului nr. 11/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale, au fost modificate prevederile art.169 ”Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
”Prin această modificare legislativă, au fost permanentizate regulile speciale pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, aprobate prin art. XI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale.
Potrivit acestor prevederi legale, taxa pe valoarea adăugată se rambursează cu efectuarea, ulterior a inspecției fiscale, cu excepția unor situații reglementate distinct, pe categorii de contribuabili”, precizează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea într-un comunicat de presă.
Pentru contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, rambursarea TVA se acordă după efectuarea inspecției fiscale anticipate doar în următoarele situații:
– contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
– organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
– pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condiţiile legii speciale.
Pentru alți contribuabili decât contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, în plus faţă de situaţiile de mai sus, rambursarea TVA se acordă după efectuarea inspecției fiscale anticipate şi în următoarele situații:
– contribuabilul/plătitorul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;
– soldul sumei negative de TVA solicitată la rambursare provine dintr-un număr de perioade mai mare decât numărul perioadelor de raportare utilizate într-o perioadă de 12 luni.
Se consideră că persoanele impozabile prezintă un risc de rambursare necuvenită a TVA dacă se regăsesc în oricare dintre următoarele situaţii:
- a) organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituţii, care vizează aspecte de natură fiscală şi se constată că au incidenţă în acordarea unei rambursări necuvenite de TVA;
- b) în cadrul acţiunilor de control fiscal s-au constatat fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni cu implicaţii de natură fiscală;
- c) cu ocazia inspecţiei fiscale ulterioare au fost stabilite diferenţe mai mari de 10% din suma rambursată, dar nu mai puţin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a făcut obiectul inspecţiei fiscale ulterioare;
- d) s-au constatat neconcordanţe semnificative, verificate şi confirmate de organul fiscal, între informaţiile înscrise în declaraţiile informative (formular 394) privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA depuse de persoana impozabilă şi cele depuse de partenerii de afaceri şi/sau neconcordanţe semnificative între informaţiile înscrise în declaraţiile informative (formular 390VIES) privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare depuse de persoana impozabilă şi cele depuse de partenerii de afaceri şi transmise organului fiscal prin intermediul sistemului informatic de schimb de informaţii privind TVA între statele membre ale Uniunii Europene
În prezent, procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare este aprobată prin preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 352/2022 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 242/11.03.2022



