Ieri dimineată, când mă așezasem în fața calculatorului pentru a scrie avancronica partidei de astăzi, din Europa, cu Haukar, se știa că partida se va juca fară spectatori în tribune. Undeva la orele serii veneau primele informații care ne dădeau o șansă să fim astăzi în tribune, acolo unde ne simțim cel mai bine, la locurile noastre, aproape de voi. Au urmat apoi vreo 3 ore în care am stat doar cu ochii pe Monitorul Oficial, așteptând publicarea hotărârii de guvern care să deschidă practic, astăzi, ușile Sălii Polivalente pentru suporteri. Și a venit! Din acel moment totul s-a schimbat, atât pentru noi ca suporteri cât, sunt convins, și pentru voi, ca sportivi. Sportul este pentru sportivii adevărați și pentru suporterii lor, iar astăzi, de la ora 18.30, o dată în plus, trebuie să tratăm sportul așa cum numai voi și noi știm să o facem, așa cum am dovedit-o în atâtea alte rânduri. Să facem o primire de gală pentru încă o partidă europeană la Focșani, un meci până la care, deja număram în gând orele rămase. În noaptea care a trecut sunt convins că nu prea s-a dormit. Noaptea de dinaintea unui astfel de joc se doarme altfel…te gândești ca sportiv doar la primii pași pe care i-ai făcut spre sala de antrenament, de visele și dorințele pe care le aveai când erai copil, de cât de mult iți doreai să joci, la un moment dat, într-o partidă europeană, sau reprezentând România, cu tricolorul pe tricou, dar mai ales în suflet. Este un moment unic, când, ca suporter, înaintea unor astfel de meciuri te gândești că nimic nu a fost în zadar. Nimic din toate trăirile și emoțiile avute, nicio lacrimă din toți acești ani, nu a curs în zadar. Nicio secundă petrecută alături de voi, în sălile de sport din toată România asta mare și frumoasă, niciun metru din miile de kilometrii parcurși pentru a vă fi alaturi…nimic, dar nimic, nu a fost în van. Fix 10 ore, când scriu acum, ne mai despart de meciul european cu islandezii de la Haukar. Diseară, la 18.30 vom fi în sală, acolo unde ne știți de atâția ani, acolo unde ne-am cunoscut și am format familia de la sală. Acolo stăm mereu, de acolo de unde vă susținem, de unde credem în voi, de unde au plâns copiii noștri, noi, de bucurie sau tristețe, întotdeauna, alături de voi. Ne vedem diseară, la sală…așa cum ne spunem de fiecare dată, înaintea meciurilor.





