David Chiriță (PNL) candidează pentru nou mandat de primar la Răstoaca, comună care a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani

0
132

Liberalul David Chiriță are două mandate de primar în fruntea comunei Răstoaca și este susținut de PNL pentru cel de-al treilea mandat de edil la alegerile din 9 iunie. În mod clar, această susținere are la bază dezvoltarea fără precedent pe care a cunoscut-o comuna aflată doar la câțiva kilometri de Focșani, în ultimii opt ani fiind atrase foarte multe fonduri cu ajutorul cărora s-au realizat investiții de anvergură.

”Mi-am depus candidatura  pentru un nou mandat de primar cu dorința de continua proiectele menite să transforme comuna Răstoaca într-o localitate cu un potențial economic ridicat, de care toți cetățenii să fie mândri. Pe perioada celor două mandate, în care m-am bucurat de încrederea și sprijinul răstocenilor mei, am reușit să fac mulți pași în direcția cea bună, reușind să implementez  numeroase proiecte”, spune David Chiriță.

Enumerăm doar câteva dintre ele, cum ar fi asfaltarea a circa 9 kilometri de drumuri comunale, prin finanțări diverse, atât pe fonduri europene, prin PNDL, sau de la bugetul local.

Astfel, cetățenii de pe străzile Viilor și Porumbeiilor, Prundului, Argintului și Bujorului, Luminii, Culturii, Vărsătura, Troiței, Strâmta, Teiului, Crinului, Milcov, Ciubucești, Putnei, Liniștii, Ciocârliei, Buduca și Soarelui merg azi pe străzi ca-n palmă, cum este și normal să fie. În comună a fost construită și o sală de sport, a fost reabilitată și modernizată rețeaua de iluminat public, Același lucru s-a întâmplat și cu parcul comunal, locul de atracție al tinerilor din Răstoaca. S-au făcut intabulări gratuite pentru terenurile aflate în intravilanul și extravilanul comunei.

Alte  proiecte vor fi continuate și în mandatul viitor, și ne referim la faptul că primarul Chiriță vrea să construiască două blocuri ANL pentru tineri și un centru de persoane vârstnice. O altă investiție importantă se referă la înființarea rețelei de alimentare cu gaze naturale, pentru care s-au făcut pași serioși, realizarea de trotuare pietonale în toată comuna, proiect aflat la faza de proiectare și extinderea rețelei de canalizare în întreaga comună.

În domeniul educației, în scurt timp va fi dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale școala , care va beneficia de fonduri și pentru reabilitarea ei termică, iar Primăria va achiziționa autobuze ecologice, dotate cu stații de încărcare, toate acestea finanțate prin PNRR.

Un alt obiectiv ambițios și necesar este înființarea unei baze sportive, cu două terenuri de fotbal cu gazon sintetic, alte două terenuri de fotbal acoperite (tip balon) și o sală de fitness (de forță).

Lista PNL pentru Consiliul Local Răstoaca: David Chiriță; Nicușor Borcea;  Stănică Dană;  Dan Murgeanu;  Dan Emil-Spânu;  Iordan Marin; Costică Alexe; Gheorghe Crăciun; Radu Cernica; Sorina Violeta Rotaru; Victorița Camelia Răileanu; Camelia Borcea; Simion Marcu; Maria Bădoi.

 (Realizat de SC Mab Cons Media SRL  la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)