Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori. Incidentul a fost confirmat vineri, 16 octombrie, de instituție, care precizează că deținerile de instrumente financiare și informațiile privind tranzacțiile decontate nu au fost afectate.
Depozitarul Central este una dintre instituțiile esențiale ale pieței de capital din România și face parte din grupul Bursa de Valori București. Acesta ține evidența acțiunilor, obligațiunilor și a altor instrumente financiare deținute de investitori, administrează registrele acționarilor și asigură decontarea tranzacțiilor bursiere. Practic, instituția permite transferul titlurilor și al banilor între cumpărători și vânzători, după efectuarea tranzacțiilor.
Atacul cibernetic a vizat o aplicație prin intermediul căreia investitorii persoane fizice își pot crea conturi pentru accesarea serviciilor online ale Depozitarului Central.
Potrivit instituției, incidentul a fost identificat în ziua producerii, iar măsurile de investigare și remediere au fost luate imediat.
Sistemele critice care asigură decontarea tranzacțiilor și evidența deținerilor au funcționat normal. Depozitarul Central susține că atacul nu a permis accesarea, modificarea sau alterarea deținerilor de instrumente financiare ori a informațiilor despre tranzacțiile decontate.
Investitorii au în continuare acces la serviciile instituției. Cele furnizate prin aplicația Servicii Online pot fi solicitate prin canalele obișnuite de comunicare, respectiv prin poștă sau prin prezentarea la ghișeul sediului secundar.
Depozitarul Central a informat autoritățile competente și colaborează cu acestea pentru investigarea incidentului. Monitorizarea sistemelor informatice a fost intensificată, iar instituția precizează că activitatea se desfășoară în condiții normale.



