Deputatul Ion Ștefan (FD), fost ministrul al Dezvoltării și Lucrărilor Publice în Guvernul Orban, spune că drumul dintre Soveja și Lepșa ar fi trebuit să fie în curs de finalizare. La această dată lucrările nu au început, amplasamentul urmând să fie predat miercuri constructorului. Fostul ministru spune că în 2020 drumul este pregătit pentru începerea lucrărilor.
”În momentul în care am fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernarea liberală condusă de Ludovic Orban, în 2019, am găsit acest proiect care zăcea prăfuit în sertarele celor de la Transporturi și l-am actualizat pentru a deservi vrâncenilor și turiștilor care vor să viziteze Munții Vrancei. În 2020 era gata pentru reparații, așa l-am lăsat! Acum, cei responsabili pentru pierderea de timp ar trebui să vină cu explicații clare. Deși nu cred că ele există!”, a spus Ion Ștefan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Deputatul Forței Dreptei le-a cerut șefilor Consiliului Județean și Prefecturii să încerce să deblocheze procedurile pentru Autostrada Moldovei, unde susține că sunt întârzieri.



