Deputatul Ion Ștefan (Forța Dreptei) a criticat declarațiile făcute de ministrul Energiei, Virgil Popescu, cu privire la reducerea de 50 de bani/litru, la carburanți. Oficialul guvernamental a spus că ”sunt convins că 80 – 90% din piață va aplica această Ordonanță”, ceea ce înseamnă cu nu toți operatorii economici din domeniu ar putea aplica măsura anunțată de Guvern.
”Deci, un ministru în Guvernul de ”tiriplici” PSD-PNL spune că legile în România se dau pentru a fi cu aplicare parțială, la negociere, poate vrem, poate nu dorim, poate nu azi, să vedem mâine cum se aliniază planetele. Îi reamintesc oficialului guvernamental că România este încă în Europa, încă suntem un stat de drept, iar legea este pentru toți, nu cu aplicabilitate parțială. Iar astfel de declarații nu sunt menite să îi liniștească pe românii care sunt furioși pe creșterea alarmantă a prețurilor la motorină și benzină și pe lipsa de reacție a ”tiriplicilor” de la Palatul Victoria. Cei 50 de bani, dacă se scad din bonurile celor care alimentează, păi să se scadă peste tot!
Încă o dată își arată măsura incompetenței și singura soluție este să plece!”, a spus Ion Ștefan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.



