Deputatul PNL Dragoș Ciobotaru, membru în Comisia pentru combaterea traficului de persoane: „Este un demers esențial în protejarea drepturilor fundamentale”

0
169

Deputatul PNL Dragoș Ciobotaru a devenit membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, un organism constituit oficial pe 27 martie, prin publicarea Hotărârii Parlamentului nr. 5 în Monitorul Oficial.

„Am decis să mă implic mai mult în combaterea unui fenomen devenit extrem de delicat în ultimii ani – traficul de persoane. România are nevoie de măsuri ferme și eficiente pentru a combate acest flagel, care afectează în mod direct mii de cetățeni, în special tineri și femei vulnerabile. Constituirea acestei comisii speciale reprezintă un pas important, iar eu sunt onorat să contribui activ la îmbunătățirea legislației și a mecanismelor de prevenție și intervenție”, a declarat Dragoș Ciobotaru.

Comisia are ca obiectiv principal analizarea și propunerea unor soluții legislative și administrative pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. Totodată, aceasta va colabora cu instituții naționale și internaționale, ONG-uri și experți din domeniu pentru o abordare integrată.

În cadrul primei ședințe, parlamentarul vrâncean a propus organizarea a cel puțin opt dezbateri regionale, cu participarea ONG-urilor, Consiliului Național al Audiovizualului și a elevilor din licee, pentru creșterea conștientizării acestui fenomen în rândul tinerilor.

„Este responsabilitatea noastră să garantăm un climat de siguranță și respect pentru drepturile omului în România”, a subliniat Dragoș Ciobotaru.