Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a decis să amâne activitățile publice pe care le avea programate în următoarea perioadă, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
”Evenimentul ”Pe urmele Reginei” organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Eracle Nicoleanu” Vrancea, Primăria Comunei Răcoasa și Protoieria Panciu, planificat în data de 02 aprilie 2020 în satul Mărăști, comuna Răcoasa va fi amânat pentru o dată ulterioară în contextul implementării măsurilor necesare prevenirii răspândirii virusului ”COVID 19””, se arată într-un comunicat de presă al Direcției pentru Cultură.
De asemenea, inspecțiile din această perioadă cuprinse în Planul anual de inspecții al Direcției Județene pentru Cultură Vrancea privind starea de conservare a monumentelor istorice vor fi reprogramate începând cu ultima săptămână a lunii aprilie. Calendarul actualizat al inspecțiilor va putea fi consultat pe pagina de internet a instituției la adresa http://djcvn.cultura.ro/index.php/transparenta/planul-anual-de-inspectii.



