Acasă Sănatate Doar 12,2% dintre vrânceni s-au vaccinat împotriva COVID 19

Doar 12,2% dintre vrânceni s-au vaccinat împotriva COVID 19

0
101

Vrancea este printre ultimele județe din țară în privința populației vaccinate. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat marți, pentru prima dată, o situație a persoanelor vaccinate pe fiecare județ, care au făcut cel puțin o doză de vaccin, până marți, la ora 18.00.

În județul nostru  doar 12,2% din populație a făcut până acum cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID 19. Vrancea se clasează pe locul 35 la nivel național, în condițiile în care ultima parte a clasamentului este dominată de județe din Moldova. Cu toate că în județul nostru  au fost raportate până luni aproape 76.000 de persoane vaccinate, multe dintre ele au venit din alte județe, în special la centrul de la Suraia.

CNCAV nu a dat publicității și numărul exact al persoanelor vaccinate pe județ. Cum Vrancea are o populație de peste 300.000 de persoane, probabil numărul celor vaccinați este undeva la 30.000.

Datele publicate de CNCAV nu arată prea bine. În peste 5 luni de la începerea campaniei de vaccinare s-a reușit vaccinarea cu cel puțin o doză a doar 12,2% din populația județului, ceea ce înseamnă că pentru a se ajunge la gradul de imunizare dorit de autorități este nevoie de o creștere a ritmului de vaccinare.

Cel mai bine la vaccinare stă Bucureștiul, cu 31,2% din populație, urmat de Cluj – 28%, Timiș – 22,5%, Brașov – 22%, Sibiu 21,8% și Constanța 21,4%. Pe penultimul loc la nivel național este județul Botoșani, cu 10,4%, iar pe ultimul loc se află Suceava, cu doar 10% populație vaccinată.