Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani are, începând de luni, 2 noiembrie, doi noi medici specialiști. Este vorba despre dr. Tiberiu-Ioan Mihalache și dr. Adina Teodora Condrache.
Dr. Tiberiu-Ioan Mihalache este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Acesta și-a efectuat rezidențiatul la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, unde a desfășurat și activitate medicală în regim de gardă.
Medicul are competențe în ecografie obstetricală și ginecologică și histeroscopie. Totodată, urmează studii doctorale, cercetarea sa fiind concentrată asupra influenței infecției SARS-CoV-2 asupra sarcinii.
„Cred că medicina înseamnă mai mult decât diagnostice și tratamente. Înseamnă empatie, răbdare, responsabilitate și, mai ales, încredere. Îmi doresc ca fiecare pacientă să se simtă ascultată, înțeleasă și în siguranță. Mă bucur să mă alătur acestui colectiv și privesc această nouă etapă profesională cu entuziasm și respect față de fiecare pacientă care îmi acordă încrederea sa”, a transmis dr. Tiberiu-Ioan Mihalache.
Cel de-al doilea medic, dr. Adina Teodora Condrache, este originar din București și are experiență profesională în mai multe unități medicale din țară.
Aceasta și-a efectuat rezidențiatul în perioada 2016–2020 la Maternitatea Bucur din București, iar din 2021 a activat ca medic specialist. A lucrat la Maternitatea Bucur, Spitalul Județean Focșani, Spitalul Județean Alexandria și în rețeaua MedLife din București.
Dr. Adina Teodora Condrache are competențe în ecografie, colposcopie și histeroscopie. De asemenea, a desfășurat timp de trei ani activitate universitară, în calitate de asistent universitar.
După o perioadă de concediu pentru creșterea copiilor, medicul și-a reluat activitatea profesională, alăturându-se echipei spitalului din Focșani.



