Acasă Actualitate Doi tineri au fost reținuți după ce au furat catalizatoare auto

Doi tineri au fost reținuți după ce au furat catalizatoare auto

0
201

Doi tineri au fost reținuți după ce au sustras catalizatoare auto pe raza municipiului Focșani.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 04.30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane despre care exista suspiciunea rezonabilă că sustrag catalizatoare montate pe autoturisme.

Astfel, polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați, de 28, respectiv 30 de ani, în timp ce încercau să sustragă un catalizator de la un autoturism parcat pe strada Dornei din municipiul Focșani.

Asupra celor doi bărbați a fost găsit catalizatorul și un fierăstrău electric pe care l-ar fi folosit pentru secționarea acestuia.

Totodată, cei doi bărbați sunt bănuiți de o faptă similară, ce ar fi fost săvârșită în noaptea de 25 spre 26 iunie, pe raza municipiului Focșani.

În momentul interceptării de către polițiști, cei doi ar fi încercat să părăsească locul comiterii faptei, fiind imobilizați și conduși la sediul poliției.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 3000 lei a fost recuperat parțial. Polițiștii i-au reținut pe cei în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În cursul zilei de mâine, cei doi urmează să fie prezentați la unitatea de parchet, cu propuneri legale.