Un accident rutier a avut loc la ieșirea din Focșani, spre Odobești, cu două autoturisme implicate. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean, a fost rănit unul dintre șoferi, un bărbat în vârstă de 45 de ani. Acesta a suferit un traumatism hemitorace stâng și traumatisme la mâna stângă și piciorul stâng. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean.