Două societăți comerciale din municipiul Focşani au fost sancționate cu avertisment şi, respectiv, amendă în cuantum de 1000 de lei, ca urmare a etichetării neconforme a legumelor și fructelor comercializate. Sancțiunile au fost aplicate în urma controalelor efectuate de către consilieri din cadrul Serviciului monitorizare, inspecții tehnice, verificare şi control în domeniul agriculturii şi industriei alimentare şi statistică agricolă Vrancea.
„În perioada 22-26.02.2021, în conformitate cu tematica de control a MADR nr. 232044/18.01.2021, consilieri din cadrul Serviciului monitorizare, inspecții tehnice, verificare şi control în domeniul agriculturii şi industriei alimentare şi statistică agricolă Vrancea au efectuat controale de conformitate cu standardele de comercializare a legumelor și fructelor la un număr de 6 agenţi economici din municipiul Focșani. De asemenea, au fost făcute verificări şi în privinţa respectării prevederilor Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol de către producătorii agricoli persoane fizice şi a celorlalte prevederi legale de către agenţi economici care comercializează legume şi fructe în Piaţa Moldovei din Focşani și în Piaţa Agroalimentară Focşani Sud”, precizează un comunicat al Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea.
Controalele pe aceeaşi tematică vor continua și în săptămânile următoare.



