Conducerea PNL Vrancea a decis, în unanimitate, să susțină continuarea activității politice a liberalilor fără PSD, inclusiv cu riscul trecerii în opoziție. Hotărârea a fost luată în ședința Biroului Politic Județean, convocată de președintele organizației, Dragoș Ciobotaru, pe fondul crizei politice de la nivel național.
„În urma discuțiilor, am decis, în unanimitate, alături de colegii din conducerea PNL Vrancea, că PNL trebuie să își urmeze propriul drum, fără PSD, bazându-se pe propriile forțe”, a transmis Dragoș Ciobotaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Președintele PNL Vrancea consideră că asocierea cu social-democrații a afectat imaginea liberalilor și că deciziile luate în trecut la nivel central au contribuit la pierderea încrederii electoratului.
„Am fost prea mult timp contaminați de PSD, iar deciziile greșite luate la centru au afectat tot mai mult încrederea oamenilor în noi”, a afirmat Dragoș Ciobotaru.
Liderul liberal susține că PSD poartă responsabilitatea crizei politice declanșate în luna mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România. În opinia sa, social-democrații au urmărit blocarea reformelor asumate de fosta coaliție.
Dragoș Ciobotaru a precizat că membrii conducerii filialei care ocupă funcții publice prin numire politică și-au exprimat disponibilitatea de a renunța la acestea, dacă poziția partidului va impune acest lucru.
„Am fost cu toții de acord că și PNL trebuie să se reformeze, să își deschidă porțile către toți cei care doresc să facă politică în interesul cetățenilor și să construim împreună o echipă care să reprezinte cu cinste județul Vrancea și comunitățile sale, chiar dacă va trebui să facem acest lucru din opoziție”, a transmis Dragoș Ciobotaru.



