Drumul expres Focșani – Brăila a fost primit acordul autorităților din Vulturu și Măicănești

0
237

Autoritățile din Vulturu și Măicănești și-au dat acordul pentru traseul propus pentru drumul de mare viteză Focșani – Brăila ”Milcovia Expres”.

”Marți, 11 octombrie, am avut o întâlnire de lucru la CNAIR pentru găsirea de soluții tehnice acceptate de toate părțile implicate pentru a debloca proiectul de infrastructură rutieră care să lege sudul Moldovei de noul pod de la Brăila. La discuții a luat parte proiectantul care a oferit soluțiile tehnice pentru continuarea acestei investiții într-un viitor drum de mare viteză între municipiile Focșani și Brăila. UAT Vulturu și Măicănești au acceptat traseul propus, urmând a se derula și o negociere cu o societate comercială din domeniul agricol care deține terenuri în zonă.

Potrivit calendarului anunțat de reprezentanții CNAIR, până în mai 2023 ar urma să fie gata proiectul tehnic și studiul de fezabilitate pentru Drumul Focșani-Brăila ”Milcovia Expres”, iar finalizarea căii de rulare ar trebui să se realizeze până în 2027”,  a spus deputatul Ion Ștefan (Forța Dreptei) într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Milcovia Expres” (DX6) va avea o lungime de 76 de kilometri, iar valoarea contractului este de 15 milioane de lei, finanțare  asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Drumul expres va avea 2×2 benzi de circulație (3,5 m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2×2,25 m, din care 0,75 m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat.