Liberalul Liviu Macovei, președintele Comitetului Director al CSM Focșani 2007, clubul sportiv al Primăriei Focșani, a criticat, în cadrul unei conferințe de presă, modul în care a fost condus clubul și în care s-au alocat bani. Acesta a susținut că primarul Cristi Misăilă este cel care a luat deciziile, fără a ține seama de Comitetul Director pentru că avea majoritatea în Consiliul Local Focșani. De asemenea, consilierul PNL a susținut că pentru finanțare s-a folosit ”politica pumnului în gură”, pentru a se aloca bani fără explicații.
„Acest club, conform regulamentului de organizare și funcționare este condus de directorul clubului și Comitetul director. Cei care au condus acest club nu au ținut cont de regulamente, de respectarea lor și am ajuns în postura în care CSM Focșani 2007 a fost condus doar de primarul Misăilă, care nu s-a uitat și la regulament. Comitetul director are această atribuție de a asigura finanțarea, dar mai sunt încă 30 de subpuncte foarte importante pe care trebuie să le asumăm CSM Focșani 2007 nu a fost condus conform regulamentelor și îmi asum această declarație.
(…)
S-au făcut cheltuieli foarte mari la unele secții, s-a folosit politica pumnului în gură, în care ni s-a cerut doar să finanțăm și atât. M-a deranjat că s-au prelungit contracte, chiar până în iunie, 2022, fără să fie discutate în Comitetul Director. Este un club de drept public clubul, nu privat. Strategia trebuie schimbată și trebuie discutată cu Comitetul Director”, a declarat Liviu Macovei.
Acesta a atras atenția asupra situației echipei de fotbal unde s-au negociat contracte fără a se ține cont de Comitetul Director. Liviu Macovei cere demisia președintelui secției de fotbal și renegocierea contractelor judecătorilor, pentru a nu fi afectată situația întregului club.
”Dacă nu se rezolvă aceste probleme, secția de fotbal nu se va înscrie în campionat. O luăm de la zero. Eu nu accept încălcarea regulamentului”, a avertizat Liviu Macovei.
Președintele Comitetului Director al CSM Focșani a vrut să îi dea astfel o replică primarului Cristi Misăilă, care a susținut că majoritatea PNL – USR PLUS este responsabilă de situația clubului sportiv al municipalității.



