Elena Lasconi, președinta USR: ”CCR se joacă cu siguranța națională!”

0
132

Elena Lasconi, președinta USR și candidată la Președinția României, acuză CCR că intervine în procesul democratic și cere ca renumărarea voturilor să fi e făcută cu ”înțelepciune”.

Președinta USR, Elena Lasconi, candidată la Președinția României:

“CCR se joacă cu siguranța națională!

Votul fiecăruia dintre noi este sfânt! Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolut îngrozitor pentru o țară democrată. Sunt aici să apăr democrația și fac un apel către Biroul Electoral Central să trateze renumărarea voturilor cu înțelepciune. Legea trebuie să fie la fel pentru toți, nu interpretată diferit pentru unii.

Pentru a doua oară CCR intervine în procesul democratic. CCR nu poate pune președinți la masa verde. Extremismul se combate prin vot, nu prin jocuri de culise.

România merită mai mult, nu o grupare de politicieni vechi care folosesc instituții strict pentru interesul personal! Sunt aici să apăr democrația și voi face tot ce pot pentru ca aceasta să nu fie călcată în picioare de politicieni corupți!”, a afirmat Elena Lasconi.