Elevii din Vrancea care călătoresc cu trenul trebuie să prezinte, începând de joi, 1 octombrie, documentele școlare vizate pentru anul 2026–2027 pentru a beneficia de bilete și abonamente gratuite. Documentele cu viza pentru anul școlar trecut nu mai pot fi utilizate.
Elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat beneficiază în continuare de transport feroviar gratuit, la clasa a II-a, la toate categoriile de trenuri – Regio, InterRegio și InterCity. Gratuitatea include și tariful de rezervare la trenurile pentru care aceasta este obligatorie.
Pentru emiterea biletelor și abonamentelor sunt acceptate carnetul sau legitimația de elev vizate pentru anul școlar 2026–2027 ori adeverința școlară valabilă pentru acest an.
Biletele gratuite pot fi obținute de la casele de bilete și agențiile CFR Călători, online sau de la automatele de bilete, în ultimele două cazuri fiind necesar un ID de elev valid. În anumite situații, biletele pot fi eliberate și de personalul trenului, de exemplu atunci când stația de îmbarcare nu este deservită de o casă de bilete.
Abonamentele lunare gratuite permit un număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a.
Elevii care aleg clasa I sau vagoane de dormit ori cușetă trebuie să achite integral diferențele tarifare corespunzătoare.



