Elevii școlilor „Ștefan cel Mare” și „Anghel Saligny” din Focșani au participat, pe 31 martie și 1 aprilie, la activități de instruire în acordarea primului ajutor, organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
Acțiunile au avut loc în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” și au inclus demonstrații practice susținute de echipe formate din medici, asistenți și ambulanțieri. Exercițiile au fost adaptate nivelului de înțelegere al elevilor.
Scopul activităților a fost formarea unor deprinderi esențiale pentru intervenția în situații de urgență, care pot face diferența între viață și moarte.
„Interacțiunea cu elevii este mereu o experiență specială. Am fost impresionați de curiozitatea și dorința lor de a învăța cum să ajute un coleg sau un membru al familiei aflat în dificultate. Prin aceste acțiuni, ne dorim să creștem o generație mai responsabilă și mai pregătită să acționeze calm în fața unor urgențe medicale”, au transmis reprezentanții instituției.
La activități au participat Dr. Laurențiu Albiș, asistent-șef Mariana Grossu, asistenții Adina Chetreanu, Nicoleta Bivolaru și Mirela Ciuciuc, voluntarul Nicol Grossu și ambulanțierul Ionel Panțuș.
Reprezentanții SAJ Vrancea au precizat că astfel de acțiuni vor continua pe parcursul activităților extrașcolare, în funcție de solicitările venite din partea unităților de învățământ din județ.









