Acasă Educație Elevii și profesorii au liber luni, 5 octombrie. Cursurile se reiau marți

Elevii și profesorii au liber luni, 5 octombrie. Cursurile se reiau marți

0
20

Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când este marcată Ziua Internațională a Educației. Cursurile se reiau marți, 6 octombrie.

Ziua fără cursuri este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026.

Documentul stabilește că pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se organizează cursuri în unitățile de învățământ preuniversitar.

Pentru elevii din grădinițele, școlile și liceele din Vrancea rezultă astfel un interval de trei zile consecutive fără cursuri, de sâmbătă, 3 octombrie, până luni, 5 octombrie.

Ziua de 5 octombrie este prevăzută ca zi nelucrătoare și în Contractul colectiv de muncă aplicabil învățământului preuniversitar.

După revenirea la școală marți, 6 octombrie, primul modul al anului școlar va continua până vineri, 23 octombrie. Vacanța de toamnă este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie, iar cursurile celui de-al doilea modul vor începe luni, 2 noiembrie.