Reducerea ieșirilor de capital speculativ de pe piețele de la marginea zonei euro, a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze pierderile suferite miercuri.
Cursul euro a scăzut joi de la 4,9761 la 4,9753 lei, minim al ultimei aproape o lună, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,976 lei.
Cu trei zile înainte de ședința de politică monetară, BNR se vede nevoită să anunțe că „în data de 8 mai 2024 nu s-au înregistrat tranzacții pe piața monetară interbancară”. Situația este normală, atâta vreme cât indicii ROBOR se situează foarte aproape de pragul de 6%, dobânda cu care BNR „premiază” banii pe care băncile comerciale le plasează în „depozitele” sale.
Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, și cel la 12 luni s-au oprit la 6,07%.
Trezoreria a redus joi volumul sumelor împrumutate prin emisiunile de obligațiuni și titluri de stat. La prima licitație a atras 400 milioane lei cu scadența aprilie 2028, valoare programată inițial, la un randament mediu de 6,35%/an. Finanțele s-au împrumutat, de asemenea, cu 400 milioane lei scadente în aprilie 2031, la un randament mediu anual de 6,70%.
Analiștii văd o evoluție descendentă a euro pe termen mediu, în condițiile în care Rezerva Federală americană a anunțat că va menține dobânzile ridicate pentru o perioadă mai lungă decât anticipa, iar BCE pare decisă să taie ratele de referință mai devreme și mai energic.
Euro se deprecia joi la 1,0726 – 1,0758 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,6285 la 4,6364 lei.
Media lirei sterline a urcat la 5,0974 lei, înainte de anunțarea deciziei de politică monetară a Băncii Angliei. La rândul său, cursul francului elvețian a crescut la 5,0974 lei.
Prețul gramului de aur a urcat marginal la 343,9627 lei, evoluție la care a contribuit aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.306 – 2.320,10 dolari/uncie.
Media monedelor din regiune se aprecia la 4,2993 zloți/euro, respectiv 388,36 forinți/euro.
Aprecierea monedei americane a afectat performanța criptomonedelor. Bitcoin a scăzut la 60.646 – 61.754 lei iar ethereum la 2.950 – 3.012 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
(Radu GEORGESCU)