Euro este stabil, chiar dacă România este lider la inflație în UE

0
141

Calmul temporar existent între atacul Iranului asupra statului evreu și momentul în care Israelul va răspunde cu aceeași monedă, a redus aversiunea față de risc dar și prețul petrolului.

Cursul euro a scăzut miercuri de la 4,9763 la 4,9754 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au înghesuit în culoarul 4,975 – 4,976 lei.

Evoluția leului nu a fost influențată de anunțul făcut de Eurostat. Conform biroului european de statistică, România a avut în luna martie cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de 6,7%, față de media la nivelul U.E. de 2,6%.

În acest context, atrag atenția declarațiile unui membru al CA al BNR. În privința unei prime reduceri a dobânzii de referință, Cristian Popa a afirmat într-un interviu că sunt necesare „cel puţin două luni consecutive de progrese substanţiale în ceea ce priveşte dezinflaţia, înainte de a putea să începem relaxarea (…) La acest moment, nu este deloc clar dacă condiţiile vor permite începutul procesului de normalizare în luna mai”. Dl Popa a precizat de asemenea că politica monetară a BNR este influențată de „politica fiscală, politica veniturilor şi evoluţiile de pe piaţa muncii” și acestea vor ridica provocări importante în perioada următoare.

BNR continuă să informeze că „nu s-au înregistrat tranzacții pe piața monetară interbancară”, fapt care se reflectă în faptul că indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 se situează până la sfârșitul lunii iunie la 5,90%/an.

Euro se aprecia ușor la 1,0606 – 1,0650 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6818 lei, maximul ultimelor aproape 6 luni, la 4,6739 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,1289 la 5,1301 lei, profitând de statul de „monedă refugiu”. Media lirei sterline a urcat marginal la 5,8294 lei.

Aprecierea metalului galben la 2.372,20 – 2.394,80 dolari/uncie a ridicat prețul gramului de aur la 359,4100 lei, aproape de maximul istoric de 359,6861 lei, atins vinerea trecută.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 393,4 forinți/euro, în schimb a celei poloneze s-a depreciat la 4,3353 zloți/euro.

Volatilitatea bitcoin s-a redus la 62.132 – 64.481 dolari iar a ethereum la 3.017 – 3.122 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

(Radu GEORGESCU)