Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea anunță organizarea examenului de atestare a calității de detectiv particular, în conformitate cu prevederile legale. Testarea va avea loc pe 5 septembrie 2025, la ora 09:00, la sediul instituției.
Persoanele interesate trebuie să depună dosarele de înscriere până la 29 august 2025, ora 10:00, la sediul IPJ Vrancea, camera 311. Dosarele vor fi preluate de comisarul-șef de poliție Valentin Miștoiu.
Documente necesare pentru înscriere
Candidații trebuie să depună următoarele acte:
- cerere de înscriere;
- curriculum vitae;
- actul de studii, în original, conform Legii nr. 329/2003;
- actul de absolvire a unui curs de specialitate, dacă este cazul, în original;
- certificate medicale și de testare psihologică, eliberate de unități autorizate;
- declarație privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege;
- dovada achitării taxei pentru examen.
Condiții de participare
Potrivit legii, pot participa la examen persoanele care au absolvit cursuri sau instituții de profil ori care au desfășurat activitate în domeniul ordinii publice și securității naționale.
Examenul reprezintă etapa esențială pentru obținerea calității de detectiv particular, profesie reglementată de Legea nr. 329/2003 și de normele sale de aplicare.



