Acasă Cultură Expoziția „Confesiuni” a artistei Elena Stoiciu, la Ateneul din Focșani

Expoziția „Confesiuni” a artistei Elena Stoiciu, la Ateneul din Focșani

0
147

Filiala Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, sub egida Primăriei Municipiului Focșani, organizează joi, 18 decembrie 2025, de la ora 16.00, expoziția de pictură „Confesiuni”, semnată de artista plastică Elena Stoiciu.

Evenimentul va avea loc la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” – Sala Florentin Delmar și va fi prezentat de criticul de artă Luiza Barcan. Cu această ocazie va fi lansat și albumul de artă „Elena Stoiciu”, o sinteză a parcursului artistic al creatoarei.

Pe simezele galeriei vor fi expuse cele mai reprezentative lucrări ale artistei, realizate în perioada 2010–2025, oferind publicului o incursiune în universul său plastic și în evoluția stilistică a unuia dintre seniorii artei românești contemporane.

Organizatorii invită publicul iubitor de artă să participe la acest eveniment special, dedicat celebrării operei și personalității artistei Elena Stoiciu, într-un cadru cultural de prestigiu al municipiului Focșani.