Expoziția itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul”, a regizorului Dan Mihalcea, la Galeriile de Artă din Focșani

0
131

 Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul”, a regizorului Dan Mihalcea va fi vernisată la Galeriile de Artă din Focșani, Bulevardul Unirii numărul 61, în data de 17 iunie 2024 la ora 12.00. Prezintă managerul acestei instituții, Oana Raluca Boian, și profesor doctor Răzvan Săcrieru, Președinte al Societății de Geografie din România – Filiala Vrancea. Expoziția este deschisă publicului în perioada 17 iunie – 16 iulie 2024, de luni pănă sămbătă între orele 16.00 – 19.00.

„«Cum respiră pământul» este un proiect itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică, pune în valoare patrimoniul natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor. Expoziția «Cum respiră pământul» este alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 centimetri, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din județul Buzău”, a precizat, într-un comunicat de presă, Oana Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene Vrancea.

Autorul spune că „Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi”.

Dan Mihalcea locuiește în București. Este născut în Râmnicu Vâlcea. Este regizor de film și televiziune, director de imagine și artist fotograf. A absolvit cursurile Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion din București în specializarea Regie de Film și Televiziune. A obținut titlul de Master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică. Scenaristică de Film și Televiziune, la aceeași facultate. În prezent este doctorand în anul III de studiu în domeniul Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 1995 până în prezent, regizorul Dan Mihalcea a lucrat în diferite programe artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV și în afara lui: regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, fotograf pentru produs, catalog și eveniment.

Regizorul Dan Mihalcea este laureat la festivaluri internaționale și naționale de film documentar. El este autorul lucrărilor care fac obiectul Expoziției itinerante de fotografie religioasă Canonicon care a fost vernisată în 12 orașe din România în perioada 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură. În București expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.

Itinerarul expoziției „Cum respiră pământul” a fost și este stabilit în acest moment după cum urmează:

– aprilie 2023 în București, Galeria „Calderon Art Studio” – Centrul Cultural „Mihai Eminescu”

– mai 2023 în Târgoviște la Muzeul de Istorie

– iunie 2023 în Ploiești la Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus”

– iulie 2023 în Pitești la Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”

– august 2023 în Târgu Jiu la Muzeul de Artă „Constantin Brâncuși”

– septembrie 2023 în Gura Humorului la Casa de Cultură

– octombrie 2023 în Iași la Palatul Culturii, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

– noiembrie 2023 în Brașov la Galeria 9 – Asociația Culturală „Epithet” și Asociația Culturală Artessentia

– decembrie 2023 în Târgu Mureș, Bastionul Tăbăcarilor din Cetatea Medievală – Centrul de Cultură și Artă

– ianuarie 2024 în Râmnicu Vâlcea la Galeria de Artă Cozia – Uniunea Artiștilor Plastici

– februarie 2024 în Cluj-Napoca la Muzeul de Artă

– martie 2024 în Reșița la Muzeul Banatului Montan

– aprilie 2024 în Vaslui la Muzeul „Ștefan cel Mare”

– mai 2024 în Bacău la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”

– iunie 2024 în Focșani la Galeria de Artă

– iulie 2024 în Alexandria la Muzeul Județean Teleorman

– august 2024 în Giurgiu la Muzeul Județean „Teohari Antonescu”

– septembrie 2024 în Brăila la Muzeul „Carol I”

– octombrie 2024 în Buzău la Muzeul Județean

– noiembrie 2024 în Deva la Muzeul Civilizației Dacice și Romane

– decembrie 2024 în Craiova la Muzeul Olteniei

– ianuarie 2025 în Chișinău la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

– aprilie 2025 în Madrid la Institutul Cultural Român

– iunie 2025 în Bruxelles la Institutul Cultural Român

– noiembrie 2025 în Viena la Institutul Cultural Român.

Câteva informații suplimentare despre expoziția de fotografie „Cum respiră pământu”l și despre regizorul Dan Mihalcea veți găsi în aceste trimiteri:

Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul”

https://www.facebook.com/cumrespirapamantul

Revista „Epithet”

https://www.revista-epithet.com/post/lumina-în-fotografie

TVR Cultural

https://www.youtube.com/watch?v=hjWrlEhZn_0

TVR Târgu Mureș

https://www.youtube.com/watch?v=k199ykCMloc

TVR Craiova

https://www.youtube.com/watch?v=Pdq5lGxq770

Radio România Iași

https://www.youtube.com/watch?v=1Bug2lqCtb8

Radio România Oltenia Craiova

https://www.youtube.com/watch?v=Qc1JV3kgg_E

Radio Trinitas

https://www.youtube.com/watch?v=fzDIi7GI6LU

Expoziția personală itinerantă de fotografie religioasă „Canonicon”

https://www.facebook.com/canonicon

Youtube Dan Mihalcea

https://www.youtube.com/user/danionmihalcea/videos