Acasă Cultură Expoziție de pictură la Focșani: Monica Voicu și Cristi Însurățelu își prezintă...

Expoziție de pictură la Focșani: Monica Voicu și Cristi Însurățelu își prezintă cele mai noi creații

0
199

Filiala Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”, sub egida Primăriei Municipiului Focșani, organizează vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 17.00, o nouă expoziție de pictură și obiect semnată de artiștii Monica Voicu și Cristi Însurățelu.

Evenimentul va avea loc la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, în Sala „Florentin Delmar”, și va reuni lucrări reprezentative ale celor doi artiști, realizate în perioada 2023–2025. Publicul este invitat să descopere o selecție atent curatoriată de picturi și obiecte, în care se regăsesc teme, stiluri și abordări personale ce definesc evoluția recentă a creatorilor.

Expoziția va fi prezentată de conf. univ. dr. Liviu Nedelcu, care va oferi participanților o perspectivă critică asupra universului artistic al celor doi expozanți.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan diversitatea expresivă a artei contemporane din Vrancea și să ofere iubitorilor de cultură o nouă întâlnire cu artiști locali consacrați.