Conform informațiilor postate pe pagina Federației Române de Handbal, începând cu etapa a 10, Liga Națională se va reîntoarce la sistemul clasic, acela de disputare etapă cu etapă. Până aici totul pare firesc, o decizie așteptată de toată lumea. Inepția abia acum începe. Partidele se vor disputa etapă cu etapă, într-o singură zi toate meciurile programate în etapa respectivă, dar, surpriză, toate echipele se vor afla pentru disputarea meciurilor într-o singură locație. Se pare că cel mai probabil locul de disputare va fi tot Sf. Gheorghe. Ar fi putut fi o decizie ilară, dacă hotărârea nu ar fi una atât de gravă, atât de anapoda, împotriva oricăror reguli sanitare de prevenire a pandemiei. Federația de handbal sfidează pe toată lumea, nimeni nu mai înțelege nimic din deciziile luate de diriguitorii handbalului românesc, care, se pare că și-au făcut un scop în a scoate pe bandă rulantă decizii lipsite de orice urmă de logică. Mă întreb dacă această listă interminabilă de greșeli este comisă din cauza incompetenței, sau, infinit mai grav, cu bună știință?! Echipa noastră urmează să joace după următorul program:
- 23 octombrie cu CS HC Buzău 2012
- 11 noiembrie cu SCM Politehnica Timișoara
- 27 noiembrie cu CSM Bacău
- 4 decembrie cu CSA Steaua București
- 16 decembrie cu CS Magnum Botoșani
- 23 decembrie cu CSM Făgăraș
- 1 ianuarie 2021 cu CSM Reșita
Restul programului îl găsiți pe pagina Federației Române de Handbal.