Fermierii pot cere despăgubiri pentru secetă până pe 12 decembrie

0
61

Fermierii pot primit despăgubiri potrivit OUG 157/2022, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 17 noiembrie.

Depunerea sau transmiterea cererilor la Direcția Agricolă Județeană, pentru despăgubirile de secetă pentru culturile însămânțate în toamna anului 2021 (grâu, orz, ovăz, orzoaică, secară, triticale, rapiță), se poate efectua în termen de 15 zile lucrătoare de la data întrării în vigoare o prezentei ordonanțe de urgență.

Având în vedere că zilele de 30 noiembrie și de 1 decembrie sunt libere pentru sistemul bugetar, depunerea/transmiterea cererilor se va putea face până pe 12decembrie2022.

Plata despăgubirilor se face în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre următoarele culturi: grâu, orz, ovăz, orzoacă, secară, triticale, rapiță.

Acte necesare pentru despăgubirile de secetă:

Cerere pentru despăgubiri de secetă, însoțită de o declarație pe propria răspundere a fermierului că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la data depunerii solicitării pentru ajutor.

Copie a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv,

Copie Declarație Unică de Suprafață APIA, pe anul 2022

Copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare/trezorerie, codul IBAN, în care să fie virate sumele.

Copie C.I. / B.I.

Copie Certificat de Înregistrare ONRC ( pentru persoane juridice)

”Cererile de solicitare a ajutorului și documentele prevăzute mai sus, se pot depune/transmise la Direcția pentru Agricultură județeană Vrancea și prin fax (0237222200) sau poștă (Str. Republicii nr. 5, Focșani) sau în format electronic pe adresa de e-mail  ( secretariat@dajvrancea.ro )

Fermierii trebuie să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înființate în toamna anului 2021, respectiv: grâu, orz, ovăz, orzoaică, secară, triticale, rapiță, precum și suprafețele de teren declarate aferente acestor culturi.

Sumele reprezentând subvenția care se pot acorda unui beneficiar se determină prin înmulțirea cuantumului maxim al grantului, adică 1.500 lei/ha cu gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor și cu suprafața calamitată prevăzută în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, iar rezultatul obținut se împarte la o sută”, informează Direcția Agricolă Vrancea.

Exemplu de calcul pentru o cultură de grâu calamitată pe 5 hectare în proporție de 60% :

Cuantum maxim X Grad calamitare X Suprafața calamitată : 100

1.500 lei/ha X 60 X 5 ha : 100 = 4.500 de lei

Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365 de milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație. În situația în care sumele necesare depășesc plafoanele bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului se reduce proporțional pentru toți beneficiarii schemei de ajutor de stat.