Acasă Politică Focșaniul nu are nici la această dată un Registru al spațiilor verzi

Focșaniul nu are nici la această dată un Registru al spațiilor verzi

0
144

Registrul spațiilor verzi în Focșani este una dintre nerealizările primarului Cristi Misăilă, a afirmat consilierul PNL Victor Dumitru într-o conferință de presă. Liberalul a spus că acest registru trebuia realizat de mai  mulți ani, iar acum se încearcă întocmirea lui cu angajații de la Spații verzi, din subordinea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, deși nu ar avea competențe în acest sens.

Registrul are două componente, una pentru zone verzi și alta pentru arbori, astfel încât să se știe ce specii sunt și coordonatele acestora, informații necesare pentru obținerea avizelor pentru investiții. În Focșani au fost mai multe probleme cu arborii afectați de lucrările la străzi sau la alte obiective.  

”Îi cer primarului să prezinte în ce stadiu se află acest Registru al spațiilor verzi. Pe surse, am aflat că în primul mandat al domnului primar s-a alocat o sumă foarte mare unei societăți pentru elaborarea Registrului, iar acum prin mobilizarea celor de la spații verzi din cadrul Direcției de dezvoltare se încearcă să se acopere ce nu s-a făcut”, a susținut Victor Dumitru.