Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a scos la concurs funcțiile de directori generali la casele de asigurări de sănătate din teritoriu, printre care și Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea.
”Pentru a participa la acest concurs, organizat de CNAS în temeiul Legii nr.95/2006, Titlul VIII, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 973/2020, candidații pot depune dosarele de înscriere la până la data de 20 aprilie 2021, orele 17.00”, se arată în anunțul CNAS.
Concursul constă într-o probă scrisă, care se va desfăşura la amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmată de un interviu, care se va desfăşura în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate până la data de 19 mai. La această dată, funcția de director general al CAS Vrancea este ocupată, ca interimar, de Marta Harabulă.



